câteva idei neclare despre brăţara de aur

Am o serie de cunoştinţe pe facebook care lucrează în advertising şi-s mândri tare de ei că lucrează sâmbăta şi duminica. Pac, o poză cu-o pizza şi o cola, la o pauza de la brainstorming. Ah, iata-mă plin de sictir lângă Mac-ul de la agenţie. Bă, ce boi sunt clienţii, ia să pun un haştag codificat pe instagram, într-o poză cu tenişii mei şi o scrumieră în care am ars astăzi două pachete. Aceste cunoştinţe cu siguranţă nu-şi dau seama că, la fel ca clienţii lor din corporaţie, sunt nişte sclăvuţi. Ca noi toţi, de altfel. Partea bună e că o parte din noi suntem conştienţi că suntem prinşi în rotiţa de hamster. Alţii în schimb se-mbată cu un joint şi cred că fac artă, închinându-se la icoana imaginară a lui Andy Warhol (pure speculaţii).

Mai cunosc şi alţii – oameni care nu muncesc, încercând să îşi dedice timpul preţios să salveze planeta. Cum s-o salveze? Se duc şi dansează la Incubator 107. Sau fac un săpunel de casă. Sau lansează o nouă teorie de fizică cuantică. Low impact living, de astea. Asta e foarte frumos şi onorabil, până când se uită cu superioritate la tine când află că munceşti. Te compătimesc, pentru că eşti un prostuţ în capcana capitalismului. Tu, la rândul tău, îi compătimeşti pentru că abonamentul la telefon şi internetul lor este plătit din pensia bunicii.

 

Leave a Reply