Să judeci o regiune după controlorii de tren

Am fost recent, prin plimbările mele de salvare a pădurilor, bunului-simţ şi implicit planetei, la Oradea şi apoi la Iaşi. Am picioare lungi pentru o vulpe şi o coadă şi mai şi, deci am călătorit la clasa întâi. Controlorul de pe trenul spre Oradea avea o figură de Motanul Dănilă. A darling! mi-am spus. Cu sprâncenele răsucite şi o burtă cât Luna de mare, cu un început simpatic de chelie şi obrazul neted, am ştiut din prima clipă că o sa am cu cine vorbi. Priveliştea era încântare pentru ochi şi călătorii izvor de linişte pentru urechi. Conversaţia cu Motanul Dănilă a curs lin şi intelectual: Dar vai! Ciprian Porumbescu a compus această muzică ceferistă! Dar nu, copii din ziua de azi nu mai au cultură! Dacă ar fi trăit Mihai Eminescu astăzi ar fi fost multimilionar şi alte conversaţii de vagon. Motanul ofta din când în când, de parcă vedea pe şine cei 30 de ani munciţi în slujba CFR. Ar fi vrut să fumeze o ţigară, dar ce să faci cu ţigaretele din ziua de azi, sunt pline de otrăvuri. Omul ştia foarte bine când să vorbească şi când să se îndepărteze de călători. La destinaţie, i-am mărturisit că sunt surprinsă de vremea de afară, frumoasă ca de primăvară, deşi se anunţau la radio tot soiul de coduri. Şi-atunci mi-a zis: Aşa e vremea pe la noi, domniţă, după cum sunt oamenii.

La câteva zile, aceiaşi bani, aceleaşi aşteptări. Mă sui în trenul dinspre Bucureşti spre Iaşi. Călcată pe coadă la propriu şi la figurat, am fost întâmpinată în vagon de-o hoardă colorată: Vulpeo, dă-mi şi mie o ţigară, îţi dau bani pe ea, mă jur, hai că de nu, te fac cojoc. M-am furişat pe lângă dânşii, cerând direcţii controlorului către clasa întâi. Aici e clasa întâi. Cu colţii ieşiţi pe dinafară şi-o expresie de bulldog obosit, controlorul mi-a demonstrat că nu mai e cazul să întreb unde e priza şi să mă aşez cuminte. Nu parcurgem nici 10 kilometri, că începe balamucul. Un bătrânel din faţa mea îşi scoate unghiera şi începe a tăia, de zburau unghiile într-o veselie prin vagon. O fiică îşi admonesta mama septuagenară. Frigul, până-n oase. Mirosul, un suav KFC. Controlorul, monosilabic.

Acum concluzia e simplă pentru voi, ce bine era dacă vindeam ţara la unguri, cât respect în vest, săracii moldoveni. Dar nu v-am zis ce mi-a zis controlorul de Iaşi la sfârşit: Aşa suntem noi, moldovenii, vrem să ţinem oamenii cât mai mult pe lângă noi. Să vă planificaţi mai multe zile de şedere, fiindcă se anunţă înzăpeziri.

Leave a Reply