alo, primăria

am fost deranjată în seara asta la mine-n vizuine de-un miros înţepător de lac. ei, drăcie!, mi-am zis, cine dă cu lac în lumea termopanelor şi-a uşilor de metal? Scot tiptil un ochi afară şi văd nişte homines sapientes cu lopeţi în mână, aruncând cu pietriş prin spaţiile verzi. Pietrele, ale naibii, date cu lac. Nările mă mâncau atât de tare, de parcă aş fi tras un kilogram de cocaină pe nas. Mi-am pus repede pe mine geaca umană şi m-am îndreptat spre homines să-i întreb care e treaba. De ce să pui pietriş tratat cu lac în jurul copacilor? Homines îşi câştigau pâinea de la primărie, au ridicat din umeri. Pentru mine, era clar – a mai găsit primarul sectorului meu (proxenetul, sigur îţ ştiţi) o metodă de a spăla bani. Conform definiţiei din dex, domnule primar, lacul formează în urma evaporării solventului o pojghiță solidă, dură, care ferește obiectul de influența aerului și a umezelii. Asta înseamnă că-mi omori copacii, domnule primar, şi puţinul oxigen pe care îl mai am.

Las’ că ţi-o coc eu, domnule primar.

Leave a Reply