March, 2013

câteva idei neclare despre brăţara de aur

March 31st, 2013

Am o serie de cunoştinţe pe facebook care lucrează în advertising şi-s mândri tare de ei că lucrează sâmbăta şi duminica. Pac, o poză cu-o pizza şi o cola, la o pauza de la brainstorming. Ah, iata-mă plin de sictir lângă Mac-ul de la agenţie. Bă, ce boi sunt clienţii, ia să pun un haştag codificat pe instagram, într-o poză cu tenişii mei şi o scrumieră în care am ars astăzi două pachete. Aceste cunoştinţe cu siguranţă nu-şi dau seama că, la fel ca clienţii lor din corporaţie, sunt nişte sclăvuţi. Ca noi toţi, de altfel. Partea bună e că o parte din noi suntem conştienţi că suntem prinşi în rotiţa de hamster. Alţii în schimb se-mbată cu un joint şi cred că fac artă, închinându-se la icoana imaginară a lui Andy Warhol (pure speculaţii).

Mai cunosc şi alţii – oameni care nu muncesc, încercând să îşi dedice timpul preţios să salveze planeta. Cum s-o salveze? Se duc şi dansează la Incubator 107. Sau fac un săpunel de casă. Sau lansează o nouă teorie de fizică cuantică. Low impact living, de astea. Asta e foarte frumos şi onorabil, până când se uită cu superioritate la tine când află că munceşti. Te compătimesc, pentru că eşti un prostuţ în capcana capitalismului. Tu, la rândul tău, îi compătimeşti pentru că abonamentul la telefon şi internetul lor este plătit din pensia bunicii.

 

primii bani

March 14th, 2013

Aveam vreo 10 ani când frate-miu, mai mare ca mine cu 10 ani, a primit primul lui salariu. N-aş putea să spun ce a făcut cu banii (pe vremea aceea, nu-mi stătea gândul la porcoşenii), dar acasă nu i-a adus. Şi nici următorul salariu, şi nici următorul. La un moment dat, maică-mea i-a spus “măi, nesimţitule, barem un suc să iei din banii tăi”. Priveam la mama cu ochii mari. La noi în casă nu se vorbea cu “nesimţit”. Primii mei bani, dincolo de alocaţie, au fost un fel de bursă olimpică de la un politician în plină campanie electorală. Am primit la Casa de Cultură, în aplauzele altor olimpici ai judeţului, un plic cu un milion de lei. Fără să gândesc prea mult, i-am donat activităţilor gospodăreşti din casă. Prin clasa a 12-a, am câştigat un concurs de filmuleţe homemade şi am împărţit cei 10 milioane frăţeşte, cu un băiat care mă ajutase la filmare. Din cele cinci milioane, două le-am adus acasă şi cu trei mi-am cumpărat adidaşi osiris, ca un trendsetter ce eram în micul meu oraş.

în anul I, mi-am găsit un job de junior în PR. Primul salariu a venit într-o scârbă maximă, de la fata de la financiar care se ocupa de deconturi. “Luna viitoare o să îi primeşti pe card, dacă te deranjezi să ne spui care e contul tău”. Ţineam pentru prima dată în mână atâţia bani. Ai mei nu mă obişnuiseră cu banii, doar de revelion simţea tata nevoia să îi calce în picioare, cică aduce noroc. N-am ştiut exact ce să fac cu ei, dacă să îi drămuiesc sau nu. Cert e că chiria fusese plătită în avans, pachetul cu mâncare venise acum două zile, deci aveam de toate. Aşa că m-am dus în Bucur Obor să îmi cumpăr o bicicletă. patru milioane şapte sute nouăzeci şi nouă – scria pe certificatul de garanţie. Îmi luasem o bicicletă DHS de fete, cu o şa îngrozitor de incomodă şi de fineţea unui topor din preistorie. başca, nici n-am putut să mă sui pe ea şi să pedalez spre casă, fiindcă aveam fustă scurtă şi mi se vedeau toate cele. Aşa că am luat-o frumuşel de coarne şi am mers pe jos, din Obor şi până-n Muncii.

Când m-am dus acasă la ai mei, după vreo două săptămâni şi un frumos card de debit emis, m-am prezentat cu un suc.