Băbuțele
June 1st, 2018Mi-am dat seama ca în ultimele două, trei luni, de când am început să ies cu fetița mea în marsupiu, cele mai dese conversații au fost cu băbuțele. Albe sau frizate cu mov-de-gențiană, cu pălării sau diademe, dar negreșit cu ținute ce-mi aduc aminte de o profesoară de latină, băbuțele sunt o specie aparte.
Diferită de bunici și diferită de băboanțe cotoroanțe. O să vă spun pe scurt despre cele din urmă: bunicile sunt acele doamne, mai mult sau mai puțin agresive, mai mult sau mai puțin drăguțe, care au luat-o pe doamna Frică de-un picior și o auzi vorbind prin ele “să nu cazi” “să nu fugi”, “papă tot să te faci mare”, “nu e voie”. Băboanțele cotoroanțele apar de sub boscheți, din galantarele de la Mega Image, din dosul ușilor care miros a pipi de pisică și îți spun că nu faci bine ceva cu copilul și că trebuie dus de urgență la împărtășit.
Băbuțele, nu, ele au clasă. Cară după ele un cărucior mai mereu gol și lasă în urmă un puf de zen. Zâmbesc cu nostalgie când te văd. Se uită în ochii copilului, apoi la ai mei, apoi zâmbesc cu nostalgie. Te mângâie cu privirea și-ți dau la schimb o vorba de duh (“dacă ia ochii de la mama, ia și sufletul de la ea”), un alint (“mânca-o-ar mama de albăstrică), un mic regret dintr-o altă viața (“și eu tare mi-am dorit un copil, dar nu s-a putut, așa că i-am iubit pe toți ceilalți).
Ar vrea să te ducă la ele acasă și să te servească cu dulceață de cireșe amare (de unde le scot, că efectiv nu văd nicăieri în piețe prin București?), dar tu mereu ai altă treabă și te grăbești. Uneori vorbesc încet și nu le înțeleg, așa că din politețe, zâmbesc prostește. Alteori, mă mai confundă cu cineva apropiat și mă întreabă lucruri specifice, și iar zâmbesc prostește. Nu intru în conversații lungi, fiindcă mi-e teamă că și-ar risipi vraja (poate aș afla că votează cu pesede, nuuuuiu, nu vreau să știu asta). Îmi place să le admir așa, superficial, eu și fiică-mea să le dăm din tinerețea noastră, ele din grația lor, au devenit ritualul meu zilnic cât ies până la aprozar și-apoi la leagăn, sunt conversația mea necesar[, dincolo de toate prostiile ce le povestesc fiică-mii și la care încă nu primesc răspuns.