All posts by vulpesvulpes

când am descoperit pentru prima oară invidia şi răzbunarea

January 24th, 2013

eram la grădiniţă şi trăiam pentru emisiunea Tip Top Minitop din fiecare duminică la TVR. Caravana Tip Top venea şi la noi în oraş şi zile întregi am exersat, cu spray-ul Impulse in mână, o melodie de-a Mădălinei Manole. Părinţii mei, care probabil că au fost crescuţi în pivniţă, n-au fost de acord să mă dea la preselecţie. Şi-acum îmi sfârâie creierul, amintindu-mi motto-ul maică-mii “În viaţă trebuie să fim modeşti”. De la grădiniţă, au selectat-o pe-o colegă cu-o voce delicat-grunjoasă, de parcă mânca hârtie şi rumeguş dimineaţa, la prânz şi seara. Pentru această minunată ocazie, părinţii fetei i-au cumpărat o rochie tu-tu, bătută din cap până în picioare cu sclipici roşu. Dacă aş fi avut minte pe vremea aceea, aş fi râs cu fundul, meditând cu groază la fenomenul Beauty Pageants în America. Poate c-aş fi putut trece peste momentul Tip Top Mini Top, dacă fetiţa asta n-ar fi venit în următorii doi ani la toate serbările cu această minunată rochie tu-tu. Tot din educaţia oferită de părinţi, n-am putut să-i rup rochia, să-i smulg părul, să-i dau în ochi cu Impulse. Dar la poza finală  din clasa pregătitoare, cum stăteam noi toţi angelic uitându-ne spre viitor, am stricat poza de grup schimonosindu-mi faţa după moda vremii, trăgând de pleoapele inferioare şi ridicându-mi cu arătătorul vârful nasului.

îmi place iarna când

December 20th, 2012

îmi place iarna când e-atât de frig că-mi îngheaţă firişoarele de păr din nas

atunci îmi dau seama că sunt vie pe dinăuntru la fel de mult ca în afară

mai pâlpâie ceva în mine, cât arde un chibrit.

altminteri mă uit pe geam afară şi mă păcălesc că sunt într-un film american de crăciun

în care dorinţele cuiva se împlinesc (mai puţin ale mele, fiindcă eu sunt vocea auctorială)

bucureştiul ăsta reuşeşte să mă transforme într-un observator anonim

până la primăvară, când ies din hibernare

 

 

două versuri îmi vin în minte în drum spre secţia de votare

December 9th, 2012

E o mare onoare să mă ştiu printre hoţi/
Ca găinile cerului, liberi noi toţi.

via

Probabil că veşnicia s-a născut la sat

December 8th, 2012

Oameni buni, uneori simţi nevoia să urli, să eliberezi toţi dracii din tine. Sau simţi nevoia să dai c-o farfurie de pământ, fiindcă nu ţi-a mers bine într-o zi. Mai vrei să plângi, să înjuri ca la uşa cortului, să apuci o aripioară picantă şi s-o mănânci cu tristeţe – comportamente care ţin de igiena personală a spiritului. Ştiu că vi se întâmplă şi vouă, că doar oameni sunteţi, nu vulpi! Problema e că n-avem spaţiu de desfăşurare, la oraş. Între patru pereţi prost izolaţi, nu poţi decât să aduni frustrare. Or, dacă dracii ies cumva la suprafaţă, pereţii au urechi şi telefon şi sună la poliţie. În mod surprinzător, poliţia nu vine la timp în caz de crimă, furt, mai ştiu eu ce din decalog. Dar dacă ai spart de draci o farfurie, ea se va afişa la tine acasă în 10 minute. Îţi va cere buletinul, îţi va spune că la a doua plângere de disturbare a liniştii publice iei amendă şi în general, îţi va demonstra, că Garcea a fost un personaj inspirat din realitate.

alo, primăria

November 26th, 2012

am fost deranjată în seara asta la mine-n vizuine de-un miros înţepător de lac. ei, drăcie!, mi-am zis, cine dă cu lac în lumea termopanelor şi-a uşilor de metal? Scot tiptil un ochi afară şi văd nişte homines sapientes cu lopeţi în mână, aruncând cu pietriş prin spaţiile verzi. Pietrele, ale naibii, date cu lac. Nările mă mâncau atât de tare, de parcă aş fi tras un kilogram de cocaină pe nas. Mi-am pus repede pe mine geaca umană şi m-am îndreptat spre homines să-i întreb care e treaba. De ce să pui pietriş tratat cu lac în jurul copacilor? Homines îşi câştigau pâinea de la primărie, au ridicat din umeri. Pentru mine, era clar – a mai găsit primarul sectorului meu (proxenetul, sigur îţ ştiţi) o metodă de a spăla bani. Conform definiţiei din dex, domnule primar, lacul formează în urma evaporării solventului o pojghiță solidă, dură, care ferește obiectul de influența aerului și a umezelii. Asta înseamnă că-mi omori copacii, domnule primar, şi puţinul oxigen pe care îl mai am.

Las’ că ţi-o coc eu, domnule primar.

masca de vulpe

November 25th, 2012

1. în care mi-am luat prima ţeapă şi mi-am dat seama că n-are sens să te pregăteşti prea mult în avans

aveam vreo cinci ani când tata mi-a adus din bazar, de la lipoveni, o mască de vulpe. era un carton cu un soi de blăniţă roşcată lipită pe deasupra, contur maro în jurul găurilor unde veneau ochii mei şi urechi moi, cam bleguţe pentru o vulpe. mi-o cumpărase pentru că la grădiniţă primisem, în sfârşit, un rol important în piesa de teatru. dacă în anii trecuţi eram un biet fulg de nea sau punguţa (!) din Punguţa cu doi bani, acum reuşisem cumva să le conving pe educatoare că pot să păcălesc un urs să-şi prindă coada în apa îngheţată.

repetam zi şi noapte pentru rolul meu, deşi nu cred să fi avut mai mult de cinci replici de spus. repetam în faţa vitrinei cu oglindă până îmi transpirau obrajii pe sub mască. învăţasem să îmi unduiesc şoldurile ca vulpea din Veronica. înţelesesem că adjectivul “şireată” n-are nicio legătură cu şireturile de la adidaşii mei. în dimineaţa serbării, am pornit costumată spre grădiniţă. mama îmi apretase prea tare gulerul cămăşii şi fiecare mişcare îmi rodea gâtul, dar mă durea la bască. intrasem pe uşă ţopăind, pentru prima oară bucuroasă să simt mirosul acela amestecat de pâine, ciorbă şi ceai cu lămâie. mă uitam superior la ceilalţi copii prin cele două cercuri ale măştii şi aşteptam să mă dezbrace de geacă mama, ca ei să mă vadă în toată splendoarea costumului.

educatoarea s-a ridicat de la masa ei şi a venit spre noi. n-avea nicio jucărie în mână ca să mă păcălească să intru în clasă, ca de obicei. “Copilul care joacă rolul ursului s-a îmbolnăvit şi nu avem cu cine să îl înlocuim. Piesa nu se mai joacă.”

Pe vremea aceea, din păcate, nu ştiam cuvinte eliberatoare precum: Futu-i! Câcăcios de copil cretin! sau Viperă versatilă repetentă în pedagogie!, aşa că tot ce-am ştiut a fost să înmoi cu lacrimi de crocodil cartonul prins de faţa mea.